Vechiul Testament Noul Testament  X 

Luca               1      2      3      4      5      6      7      8      9    10    11    12    13    14    15    16    17    18    19
    20    21    22    23    24


Capitolul 1

1. Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile cari s-au petrecut printre noi,
2. după cum ni le-au īncredinţat ceice le-au văzut cu ochii lor dela īnceput, şi au ajuns slujitori ai cuvīntului,
3. am găsit şi eu cu cale, prea alesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu deamăruntul asupra tuturor acestor lucruri dela obīrşia lor, să ţi le scriu īn şir unele după altele,
4. ca să poţi cunoaşte astfel temeinicia īnvăţăturilor, pe cari le-ai primit prin viu grai.
5. Īn zilele lui Irod, īmpăratul Iudeii, era un preot, numit Zaharia, din ceata lui Abia. Nevasta lui era din fetele lui Aaron, şi se chema Elisaveta.
6. Amīndoi erau neprihăniţi īnaintea lui Dumnezeu, şi păzeau fără pată toate poruncile şi toate rīnduielile Domnului.
7. N-aveau copii, pentrucă Elisaveta era stearpă; şi amīndoi erau īnaintaţi īn vīrstă.
8. Dar, pe cīnd slujea Zaharia īnaintea lui Dumnezeu, la rīndul cetei lui,
9. după obiceiul preoţiei, a ieşit la sorţi să intre să tămīieze īn Templul Domnului.
10. Īn ceasul tămīierii, toată mulţimea norodului se ruga afară.
11. Atunci un īnger al Domnului s-a arătat lui Zaharia, şi a stătut īn picioare la dreapta altarului pentru tămīiere.
12. Zaharia s-a spăimīntat, cīnd l-a văzut; şi l-a apucat frica.
13. Dar īngerul i-a zis: "Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevastă-ta Elisaveta īţi va naşte un fiu, căruia īi vei pune numele Ioan.
14. El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui.
15. Căci va fi mare īnaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare, şi se va umplea de Duhul Sfīnt īncă din pīntecele maicii sale.
16. El va īntoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor.
17. Va merge īnaintea lui Dumnezeu, īn duhul şi puterea lui Ilie, ca să īntoarcă inimile părinţilor la copii, şi pe cei neascultători la umblarea īn īnţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El."
18. Zaharia a zis īngerului: "Din ce voi cunoaşte lucrul acesta? Fiindcă eu sīnt bătrīn, şi nevastă-mea este īnaintată īn vīrstă."
19. Drept răspuns, īngerul i-a zis: "Eu sīnt Gavril, care stau īnaintea lui Dumnezeu; am fost trimes să-ţi vorbesc, şi să-ţi aduc această veste bună.
20. Iată că vei fi mut, şi nu vei putea vorbi, pīnă īn ziua cīnd se vor īntīmpla aceste lucruri, pentrucă n-ai crezut cuvintele mele, cari se vor īmplini la vremea lor."
21. Norodul īnsă aştepta pe Zaharia, şi se mira de zăbovirea lui īn Templu.
22. Cīnd a ieşit afară, nu putea să le vorbească; şi au īnţeles că avusese o vedenie īn Templu. El le făcea semne īntr-una, şi a rămas mut.
23. După ce i s-au īmplinit zilele de slujbă, Zaharia s-a dus acasă.
24. Peste cītva timp, Elisaveta, nevasta lui, a rămas īnsărcinată, şi s-a ţinut ascunsă de tot cinci luni. "Căci", zicea ea,
25. "iată ce mi-a făcut Domnul, cīnd şi-a aruncat ochii spre mine, ca să-mi ia ocara dintre oameni."
26. Īn luna a şasea, īngerul Gavril a fost trimes de Dumnezeu īntr-o cetate din Galilea, numită Nazaret,
27. la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.
28. Īngerul a intrat la ea, şi a zis: "Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvīntată eşti tu īntre femei!"
29. Turburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se īntreba singură ce putea să īnsemneze urarea aceasta.
30. Īngerul i-a zis: "Nu te teme, Marie; căci ai căpătat īndurare īnaintea lui Dumnezeu.
31. şi iată că vei rămīnea īnsărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia īi vei pune numele Isus.
32. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Īnalt; şi Domnul Dumnezeu īi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.
33. Va īmpărăţi peste casa lui Iacov īn veci, şi Īmpărăţia Lui nu va avea sfīrşit."
34. Maria a zis īngerului: "Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?"
35. Īngerul i-a răspuns: "Duhul Sfīnt Se va pogorī peste tine, şi puterea Celui Prea Īnalt te va umbri. De aceea Sfīntul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.
36. Iată că Elisaveta, rudenia ta, a zămislit, şi ea, un fiu la bătrīneţe; şi ea, căreia i se zicea stearpă, este acum īn a şasea lună.
37. Căci niciun cuvīnt dela Dumnezeu nu este lipsit de putere.
38. Maria a zis: "Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!" şi īngerul a plecat dela ea.
39. Maria s-a sculat chiar īn zilele acelea, şi a plecat īn grabă spre munţi, īntr-o cetate a lui Iuda.
40. A intrat īn casa lui Zaharia, şi a urat de bine Elisavetei.
41. Cum a auzit Elisaveta urarea Mariei, i-a săltat pruncul īn pīntece, şi Elisaveta s-a umplut de Duhul Sfīnt.
42. Ea a strigat cu glas tare: "Binecuvīntată eşti tu īntre femei, şi binecuvīntat este rodul pīntecelui tău.
43. Cum mi-a fost dat mie să vină la mine maica Domnului meu?
44. Fiindcă iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul īn pīntece de bucurie.
45. Ferice de aceea care a crezut; pentrucă lucrurile, cari i-au fost spuse din partea Domnului, se vor īmplini."
46. şi Maria a zis: "Sufletul meu măreşte pe Domnul,
47. şi mi se bucură duhul īn Dumnezeu, Mīntuitorul meu,
48. pentrucă a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că deacum īncolo, toate neamurile īmi vor zice fericită,
49. pentrucă Cel Atot Puternic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfīnt,
50. şi īndurarea Lui se īntinde din neam īn neam peste cei ce se tem de El.
51. El a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gīndurile, pe cari le aveau cei mīndri īn inima lor.
52. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, şi a īnălţat pe cei smeriţi.
53. Pe cei flămīnzi i-a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mīnile goale.
54. A venit īn ajutorul robului său Israel, căci şi-a adus aminte de īndurarea Sa,-
55. cum făgăduise părinţilor noştri,-faţă de Avraam şi sămīnţa lui īn veac."
56. Maria a rămas īmpreună cu Elisaveta cam trei luni. Apoi s-a īntors acasă.
57. Elisavetei i s-a īmplinit vremea să nască; şi a născut un fiu.
58. Vecinii şi rudele ei au auzit că Domnul a arătat mare īndurare faţă de ea, şi se bucurau īmpreună cu ea.
59. Īn ziua a opta, au venit să taie pruncul īmprejur, şi voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său.
60. Dar mama lui a luat cuvīntul, şi a zis: "Nu. Ci are să se cheme Ioan."
61. Ei i-au zis: "Nimeni din rubedeniile tale nu poartă numele acesta."
62. şi au īnceput să facă semne tatălui său, ca să ştie cum ar vrea să-i pună numele.
63. Zaharia a cerut o tăbliţă de scris, şi a scris, zicīnd: "Numele lui este Ioan." şi toţi s-au minunat.
64. Īn clipa aceea, i s-a deschis gura, i s-a deslegat limba, şi el vorbea şi binecuvīnta pe Dumnezeu.
65. Pe toţi vecinii i-a apucat frica, şi īn tot ţinutul acela muntos al Iudeii, se vorbea despre toate aceste lucruri.
66. Toţi ceice le auzeau, le păstrau īn inima lor, şi ziceau: "Oare ce va fi pruncul acesta?" şi mīna Domnului era īntr-adevăr cu el.
67. Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duhul Sfīnt, a proorocit, şi a zis:
68. "Binecuvīntat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentrucă a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său.
69. şi ne-a ridicat o mīntuire puternică (Greceşte: un corn de mīntuire.) īn casa robului Său David,
70. cum vestise prin gura sfinţilor Săi prooroci, cari au fost din vechime;-
71. mīntuire de vrăjmaşii noştri şi din mīna tuturor celor ce ne urăsc!
72. Astfel Īşi arată El īndurarea faţă de părinţii noştri, şi Īşi aduce aminte de legămīntul Lui cel sfīnt,
73. potrivit jurămīntului prin care Se jurase părintelui nostru Avraam,
74. că, dupăce ne va izbăvi din mīna vrăjmaşilor noştri, ne va īngădui să-I slujim fără frică,
75. trăind īnaintea Lui īn sfinţenie şi neprihănire, īn toate zilele vieţii noastre.
76. şi tu, pruncule, vei fi chemat prooroc al Celui Prea Īnalt. Căci vei merge īnaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui,
77. şi să dai poporului Său cunoştinţa mīntuirii, care stă īn iertarea păcatelor lui;-
78. datorită marei īndurări a Dumnezeului nostru, īn urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din īnălţime,
79. ca să lumineze pe ceice zac īn īntunerecul şi īn umbra morţii, şi să ne īndrepte picioarele pe calea păcii!"
80. Iar pruncul creştea şi se īntărea īn duh. şi a stat īn locuri pustii pīnă īn ziua arătării lui īnaintea lui Israel.